Ardere pe rug

Arderea pe rug a fost o pedeapsă aplicată, în special în Evul Mediu, celor acuzați de vrăjitorie sau erezie. Execuția celor condamnați la moarte consta prin arderea lor de vii pe rug constituit dintr-o grămadă de lemne.

Această metodă de execuție la moarte a fost aplicată din Evul Mediu timpuriu până în ultima perioadă a acestei ere (secolul al XV-lea–secolul al XVI-lea). Sentința era dată de inchiziție, fiind astfel executați cei învinuiți de vrăjitorie sau erezie. Dacă osânditul recunoștea vinovăția faptei sale, atunci călăul îl strangula înainte de aprinderea rugului sau i se legau saci cu praf de pușcă pentru a simula focul Sodomei care, după Biblie, ar fi ars sub o ploaie de foc.