Compasiunea este emoția simțită de cineva ca răspuns la suferința altuia motivând dorința de a ajuta.[1][2]
Compasiunea este adesea privită ca având un aspect emoțional, deși atunci când se bazează pe noțiuni cerebrale cum ar fi corectitudinea, dreptatea și interdependența, poate fi considerată rațională în esență și aplicația ei înțeleasă ca o activitate bazată pe o judecată sănătoasă.
Există de asemenea un aspect al compasiunii ce privește o dimensiune cantitativă, astfel încât compasiunii individuale îi este oferită proprietatea de ”adâncime”, ”vigoare” sau ”pasiune”. Etimologia termenului ”compasiune” este latină, însemnând ”împreună suferință”. Mai implicată decât simpla empatie, compasiunea adesea ridică o dorință activă de a atenua suferința altuia.[2]
Compasiunea este adesea, deși ne-inevitabil, componenta cheie în ce se manifestă în contextul social ca altruism [necesită citare]. În termeni etici, expresiile de-a lungul timpului ale așa zisei ”Regula de aur”, adesea implică prin încorporare principiul compasiunii: Să facem altora ce vrem să ni se facă nouă.[cercetare originală][3]
Substantivul englez compassion însemnând ”a iubi împreună cu” provine din Latină. Prefixul com- vine din versiunea arhaică a prepoziției și afixului latin ”cum” (însemnând ”cu”). Segmentul -passion este derivat din passus, participiul verbului deponent passus sum, patior, Pati ("păți" în română). Compasiunea este astfel legată în origine, formă și înțeles de substantivul ”pacient” (cineva care suferă), și de răbdare, participiul aceluiași patior, și este asemănător cu verbul grecesc πάσχειν (=paskhein - a suferi) cât și înrudit cu substantivul πάθος (patos).[4][5] Clasată ca o mare virtute în numeroase filozofii, compasiunea este considerată în aproape toate tradițiile religioase una din cele mai mari virtuți.