Cruciadele Nordice

Sub numele de Cruciadele Nordice sau Cruciadele Baltice se înțeleg acele campanii militare organizate între sfârșitul secolului al XII-lea și începutul celui de-al XIII-lea cu scopul creștinării popoarelor din Livonia, până atunci încă păgâne, având drept consecință intrarea efectivă în procesul politic european a popoarelor baltice, până atunci rămase izolate de restul Europei. Livonia antică corespundea regiunii baltice care se extinde în jurul Golfului Riga, cuprinsă între Estonia la nord și Letonia la sud.

Către sfârșitul secolului al XII-lea această regiune din sud-estul Mării Baltice a început să prezinte un interes religios pentru lumea catolică, la început sub Papa Celestin al III-lea, apoi sub Papa Inocențiu al III-lea. Acesta din urmă, autoritate religioasă și personalitate politică în același timp, nu s-a mărginit doar la scopuri pioase privind acele teritorii, ci a elaborat și strategia necesară pentru a le lua în posesie. Primul episcop din Livonia, Meinardo, provenea din Germania septentrională, o regiune de frontieră cu mănăstiri faimoase datorită monahilor instruiți în mod deosebit (știau pe din afară textele Sfintelor Scripturi și subtilitățile limbii latine ciceroniene). În anul 1186, Meinardo ajunge până la Uexküll, construește aici prima biserică și o fortificație, ambele din piatră. Livonienii încearcă să le distrugă, trăgându-le cu funii, dar constată că erau prea solide pentru posibilitățile lor. În anul 1201 dioceza se mută la Riga, o cetate de construcție recentă. Episcopul Bertoldo este prins și masacrat de populația locală.

În anul 1202, Albert von Appeldern, numit arhiepiscop al Livoniei de către Papa Inocențiu al III-lea, înființează Ordinul Cavaleresc al Purtătorilor de Spadă (Fratres Militiae Christi) cu scopul creștinării popoarelor din regiune. Livonia, țară situată la granița cu popoarele creștine, nu voia să renunțe la riturile păgâne. Situația degenerează când misionarii creștini trimiși aici, la început neînarmați, fură masacrați. Papa Inocențiu III decise atunci proclamarea unei cruciade și însărcină Ordinul cavalerilor Purtători de Spadă să cucerească și să controleze regiunea respectivă. În anul 1206, Vinne de Rorbach, primul Mare Maestru al Ordinului, câștigă bătălia de la Riga și reușește să convertească - de voie dar și cu forța - la creștinism populațiile locale. Rorbach primește titlul de principe de Livonia (Fürst von Livland). Aderarea Livoniei la Sfântul Imperiu Roman în anul 1225 consacră intrarea țărilor baltice în orbita de influență germană.

Textul care relatează cu amănunte aceste evenimente, Chronicon Livoniae de Heinrich din Letonia, un sacerdot de origine germană, este păstrat în volumul al XXIII-lea al colecției Monumenta Germaniae historica, și a fost de curând dat publicității. Cu toată cruzimea acestei cruciade, care a dus la exterminarea unei bune părți a populației, ce practica o formă de religie animistică, rezultatul final l-a constituit intrarea Livoniei în istoria occidentului. Dacă astăzi republicile baltice sunt membre ale Uniunii Europene, acest fapt poate fi privit ca având o legătură peste timp cu Cruciadele Nordice.