Diminutiv

În semantică și în pragmatică, termenul diminutiv (cf. fr diminutif, la deminutivus < deminutus „micșorat” < deminuere „a micșora”) denumește un cuvânt format de la alt cuvânt, primul exprimând, în principiu, în funcție de natura cuvântului bază, dimensiunile, gradul sau intensitatea mai reduse a ceea ce exprimă acesta. Ca adjectiv, termenul califică procedeul prin care se formează un diminutiv. Contrarul unui asemenea cuvânt, respectiv procedeu este desemnat cu termenul „augmentativ”^{[1][2][3][4][5]}.

Diminutivul rămâne aceeași parte de vorbire ca și cuvântul bază^[1]. Părțile de vorbire în care se formează diminutive și ponderea lor în acestea depinde de limba dată. De exemplu, în limba română se formează de la substantive, adjective și, foarte rar, de la adverbe și pronume^[1], dar în limbi precum BCMS^[6][7], maghiara^[8] sau, în mai mică măsură, franceza^[9], se formează și de la verbe. De asemenea, unele limbi sunt mai bogate în diminutive decât altele, de pildă româna și alte limbi romanice decât franceza^[1][10].

Frecvența diminutivelor depinde și de varietatea de limbă. Ele sunt mai frecvente în registrele popular și familiar, sau în limbajul adulților folosit cu copiii mici, decât în alte varietăți^[1][11].