Dinastia Ming

Dinastia Ming
Ming
大明
—  Imperiu  —
← 1368 – 1644 →
Stemă
Imperiul chinez Ming, în jurul anului 1580
Capitală	Nanjing (1368-1421) Beijing (1421-1644)
Limbă	Chineza, turcă, tibetană, mongolă, jurchenă
Religie	budism, taoism, religia tradițională chineză, confucianism, islam
Guvernare
Formă de guvernare	Monarhie
Împărat
- 1368-1398	Împăratul Hongwu (primul)
- 1627-1644	Împăratul Chongzhen (ultimul)
Mare Secretar
- 1402–1407	Xie Jin
- 1644	Wei Zaode
Istorie
Epoca istorică	Evul Mediu (Renașterea)
Fondarea dinastiei la Nanjing	23 ianuarie 1368
Căderea Beijingului	25 aprilie 1644
Sfârșitul Dinastiei Ming de Sud	aprilie 1662
Economie
Monedă	Bimetalism Great Ming Treasure Note[*][[Great Ming Treasure Note (historical paper money of China)|​]] (1375–1436)
Modifică date / text

Acest articol conține text în limba chineză. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri în locul caracterelor chinezești.

Istoria Chinei
ANTICHITATE
Dinastia Xia c. 2100–c. 1600 BCE
Dinastia Shang c. 1600–c. 1046 BCE
Dinastia Zhou c. 1045–256 BCE
Zhou de Vest
Zhou de Est
Primăverile și Toamnele
Statele Combatante
PERIOADA IMPERIALĂ
Dinastia Qin 221–206 BCE
Dinastia Han 206 BCE – 220 CE
Han de Vest
Dinastia Xin
Han de Est
Trei Regate 220–280
Wei, Shu și Wu
Dinastia Jin 265–420
Jin de Vest	16 Regate 304–439
Jin de Est
Dinastiile din Sud și din Nord 420–589
Dinastia Sui 581–618
Dinastia Tang 618–907
(A doua Dinastie Zhou 690–705)
5 Dinastii și 10 Regate 907–960	Dinastia Liao 907–1125
Dinastia Song 960–1279
Song de Nod		Xia de Vest
Song de Sud	Jin
Dinastia Yuan 1271–1368
Dinastia Ming 1368–1644
Dinastia Qing 1644–1911
PERIOADA MODERNĂ
Republica Chineză 1912–1949
Republica Populară Chineză Istoria Republicii Populare Chineze 1949–present	Taiwan Istoria Taiwanului 1949–present
Articole înrudite  Istoriografia chineză Cronologia Chinei Dinastiile Chinei Istoria lingvistică Arta chineză Istoria Economică Istoria învățământului Istoria științei și tehnologiei Istoria juridică Istoria Mass-mediei Istoria militară chineză Istoria navală chineză
Această infocasetă: vizualizare • discuție • modificare

Dinastia Ming, de asemenea numită și Imperiul Marelui Ming, a fost dinastia ce a guvernat China timp de 276 ani (1368 – 1644), ca urmare a prăbușirii dinastiei mongole Yuan. Dinastia este descrisă de istorici ca fiind „una dintre cele mai mari epoci de guvernare ordonată și stabilitate socială din istoria omenirii”,^[1] aceasta fiind ultima dinastie din China condusă de către etnici chinezi Han. Deși capitala primară, de la Beijing, a căzut în 1644, la o revoltă condusă de Li Zicheng (care a stabilit Dinastia Shun, în curând înlocuită cu dinastia manciuriană Qing), regimurile loiale tronului Ming - numite colectiv Ming de Sud - au supraviețuit până în 1662.

Împăratul Hongwu (1368-1398) a încercat să creeze o societate de comunități rurale auto-suficiente, ordonate într-un sistem rigid, imobil, care garanta și sprijinea o clasă permanentă de soldați pentru dinastia lui;^[2] armata permanentă a imperiului depășea un milion de oameni și docurile Marinei din Nanjing au fost cele mai mari din lume.^[3] El a avut, de asemenea, mare grijă de rupere a puterii eunucilor^[4] și al magnaților neînrudiți, înfeudându-și descendenții în întreaga Chină și a încercat să ghideze acești principi, prin publicarea de instrucțiuni dinastice. Acest lucru a eșuat în mod spectaculos, atunci când succesorul său, a încercat să reducă puterea unchilor săi, fapt ce i-a determinat la revolta care l-a pus pe Prințul Yan pe tron, ca Împăratul Yongle în 1402. Împăratul Yongle stabilit Yan drept capitală secundară și a redenumit-o Beijing, construind Orașul Interzis, restaurând Marele Canal și a stabilit întâietatea examenelor imperiale pentru numirile oficiale. El i-a răsplătit pe susținătorii săi eunuci și i-a folosit ca o contragreutate împotriva „Învățaților-Birocrați” confucianiști. Unul dintre aceștia, Zheng He, a condus șapte curse masive de explorare, în Oceanul Indian până în Arabia și coasta Africii.

Apariția de noi împărați și noi facțiuni au diminuat astfel de extravaganțe, iar capturarea Împăratului Zhengtong în timpul Crizei Tumu (1449), le-au încetat în totalitate. Marina Imperială a fost lăsată să cadă în paragină în timp ce munca forțată a fost folosită pentru construirea palisadei Liaodong și conectarea și fortificarea Marelui Zid Chinezesc, în forma sa modernă. Recensăminte ample ale întregului imperiu au fost efectuate o dată la zece ani, dar dorința de a evita munca și taxele și dificultatea de a stoca și de a analiza arhivele enorme la Nanjing, au împiedicat aflarea cifrelor exactre.^[2] Estimări pentru populația Ming-târzie variază de la 160 la 200 de milioane,^[5] dar veniturile necesare au fost strânse de la un număr tot mai mic de fermieri în timp ce altii dispăreau din evidențele oficiale sau „donau” pământurile lor la eunuci sau temple scutite de impozite.^[2] Legile Haijin aveau scopul de a proteja zonele de coastă de pirații „japonezi” în schimb multe persoane au devenit contrabandiști și pirați. Până în secolul al XVI-lea, cu toate acestea, expansiunea comerțului european, deși limitată la insulele de lângă Guangzhou, precum Macao - răspândi Schimbul Columbian de culturi (arabile), plante și animale, în China, au introdus ardeiul iute în bucătăria Sichuan, porumbul și cartofii extrem de productivi, au diminuat foametea și au stimulat creșterea populației. Creșterea comerțului portughez, spaniol și olandez a creat noua cerere pentru produse din China și a creat un aflux masiv de argint japonez și american. Această abundență de numerar a permis Mingului să evite, în cele din urmă, folosirea banilor de hârtie, ce stârniseră o hiperinflatiei în 1450. În timp ce confucianiștii tradiționali, se opunea unui astfel de rol proeminent al comerțului și al noilor îmbogățiți, heterodoxia introdusă de către Wang Yangming a permis o atitudine mai conciliantă. Reformele lui Zhang Juzheng, inițial de succes, s-au dovedit devastatoare atunci când o încetinire în agricultură, produsă de Mica eră glaciară, a fost întâmpinată cu politicile japoneze și spaniole de tăiere rapidă a furnizării de argint, necesar pentru ca fermierii să poată să își plătească impozitele. În combinație cu recolte eșuate, inundații, epidemii, s-a considerat că dinastia ar fi pierdut Mandatul Cerului și s-a prăbușit înaintea liderului rebel Li Zicheng și invaziei manciuriene.