Imperfect

În gramatică, imperfectul este o formă verbală temporală de trecut existentă în unele limbi. În limba română, de exemplu, este un timp numai al indicativului. În altele există la indicativ și la conjunctiv.

La ambele moduri, imperfectul exprimă un proces^[1] trecut fără limite precise în timp, în curs de desfășurare în momentul sau perioada la care se referă, care este anterior celui al vorbirii. Deseori, procesul exprimat de imperfect este unul durativ în raport de simultaneitate cu alt proces trecut, cel dintâi constituind un fond al celui din urmă. Exprimă implicit și aspectul imperfectiv la trecut^{[2][3][4][5][6][7]}.

La indicativ, pe lângă valoarea relativă când este în raport de simultaneitate cu alt proces în aceeași frază (ex. În timp ce mânca, a sunat telefonul), imperfectul mai are și valoare absolută, când celălalt proces nu este exprimat în aceeași frază, numit în acest caz imperfect narativ sau descriptiv, ex. Acolo locuiam în copilărie. Imperfectul mai are și altă valoare absolută, cea iterativă, adică exprimă un proces repetat în trecut, ex. Se certau mereu^[8][4][2][5].

Imperfectul a existat în limba protoindo-europeană și a fost moștenit de limba protogreacă, apoi greacă veche (ex. ἐμάχοντο emachonto „luptau”); de limba protoslavă, apoi slavă veche și celelalte limbi slave în perioada lor veche, dintre care unele l-au păstrat. A existat și în limba latină, care l-a transmis limbilor romanice^[9].