Infrastructura economiei hidrogenului

Dr. Warren Reynolds, într-un articol publicat în 2006^[1], prezintă două scenarii posibile de trecere la economia hidrogenului pornind de la un procent de energie regenerabilă bazată pe hidrogen de 8% în 2010 cu atingerea unui procent de transformare de 93%. În cazul în care pilele de combustie devin competitive în 2010, primul scenariu prevede un procent anual de creștere de 8,5% cu atingerea limitei de 93% în anul 2020, iar al doilea cu o creștere de 3% anul 2038.

Acceptarea hidrogenului ca purtător de energie, și utilizarea lui pe scară largă presupune dezvoltarea unei infrastructuri ce include pe lângă producția și stocarea acestuia, transportul și existența unei rețele de distribuție accesibile. Jeremy Rifkin, fondator al "Foundation on Economic Trends (Washington D.C.) și profesor la Wharton School (University of Pennsylvania) schițează chiar necesitatea unei rețele mondiale de hidrogen (HEW) și consideră că aceasta va fi următoarea revoluție tehnologică, comercială și socială ^[2].