Julius Wellhausen

Julius Wellhausen
Date personale
Născut	17 mai 1844(1844-05-17) Hamelin, Hanovra
Decedat	7 ianuarie 1918(1918-01-07) Göttingen, Germania
Înmormântat	Stadtfriedhof Göttingen[*]​[1]
Cetățenie	Regatul Prusiei
Religie	Luteran
Ocupație	Profesor de Vechiul Testament la Göttingen, Greifswald, Universitatea din Halle-Wittenberg și Universitatea din Marburg
Limbi vorbite	limba germană[2]
Activitate
Educație	Universitatea din Göttingen
Alma mater	Universitatea Georg-August din Göttingen
Organizație	Universitatea Georg-August din Göttingen Universitatea din Greifswald Universitatea din Marburg Universitatea din Halle-Wittenberg
Titlu academic	Doctor
Premii	Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*]​
Semnătură
Modifică date / text

Julius Wellhausen (n. 17 mai 1844 – d. 7 ianuarie 1918), a fost un cercetător biblic și orientalist german, cunoscut în special pentru contribuția sa notabilă la înțelegerea științifică a originilor Pentateuhului / Torei (primele cinci cărți ale Bibliei).

Născut la Hamelin în Regatul Hanovra, fiul unui pastor protestant,^[3] a studiat teologia la Universitatea din Göttingen sub îndrumarea lui Georg Heinrich August Ewald și a devenit Privatdozent de istoria Vechiului Testament în 1870 la această universitate. În 1872 a fost numit profesor ordinarius de teologie la Universitatea din Greifswald. El și-a dat demisia din facultate în 1882 din motive de conștiință, afirmând în scrisoarea de demisie:^[4]

„Am devenit teolog deoarece mă interesa studiul științific al Bibliei; doar treptat am ajuns să înțeleg că un profesor de teologie are de asemenea sarcina practică de a pregăti studenții pentru a servi în Biserica Protestantă și că eu nu sunt potrivit pentru această sarcină practică ci, din contra, în ciuda precauțiilor luate de mine îmi fac auditorii nepotriviți pentru slujba lor. De atunci funcția mea de profesor de teologie a fost o povară pentru conștiința mea.”

A devenit profesor extraordinarius de limbi orientale la facultatea de filologie din Halle, a fost ales profesor ordinarius la Marburg în 1885 și a fost transferat la Göttingen în 1892, unde a rămas până la moartea sa.

El este cunoscut pentru ale sale Prolegomena zur Geschichte Israels (Prolegomena la istoria Israelului), o sinteză detaliată a unor viziuni contemporane lui despre primele șase cărți ale Vechiului Testament: contribuția sa a fost cea de a situa dezvoltarea acestor cărți într-o perspectivă istorică și socială. Argumentul lucrării sale, numit ipoteza documentară, a rămas modelul dominant al cercetătorilor Bibliei până la sfârșitul secolului XX.