Legea lui Ohm

Electromagnetism
Electricitate Magnetism
Electrostatică Sarcină electrică Electricitate statică Câmp electric Conductor Izolator Triboelectricitate Descărcare electrostatică Inducție Legea lui Coulomb Legea lui Gauss Flux electric / energie potențială Moment electric dipolar Densitate de polarizare
Magnetostatică Teorema lui Ampère Câmp magnetic Magnetizare Flux magnetic Legea Biot–Savart Moment magnetic Legea lui Gauss pentru magnetism
Electrodinamică Forță Lorentz Inducția electromagnetică Legea lui Faraday Legea lui Lenz Curent de deplasare Ecuațiile Maxwell Câmp electromagnetic Radiație electromagnetică Tensorul lui Maxwell Vectorul lui Poynting Potențialul Liénard–Wiechert Ecuațiile lui Jefimenko Curenții Foucault
Circuit electric Curent electric Potențial electric Voltaj Rezistență Legea lui Ohm Circuit în serie Circuit în paralel Curent continuu Curent alternativ Forță electromotoare Capacitanță Inductanță Impedanță Cavități rezonante Ghidurile de undă
Formularea covarianței Tensorul electromagnetic (Tensorul energie-impuls) Cuadricurent Cuadripotențial
Oameni de știință Ampère Coulomb Faraday Gauss Heaviside Henry Hertz Lorentz Maxwell Tesla Volta Weber Ørsted
v d m

Legea lui Ohm afirmă că curentul electric care trece printr-un conductor între două puncte este direct proporțional cu tensiunea dintre cele două puncte. Introducând constanta de proporționalitate, rezistența, se ajunge la cele trei ecuații matematice utilizate pentru a descrie această relație:^[1][2]

$${\displaystyle V=IR\quad {\text{sau}}\quad I={\frac {V}{R}}\quad {\text{sau}}\quad R={\frac {V}{I}}}$$Unde I este curentul care trece prin conductor, V este tensiunea măsurată între capetele conductorului, iar R este rezistența conductorului. Mai precis, legea lui Ohm afirmă că R din această relație este constantă, independentă de curent. Dacă rezistența nu este constantă, ecuația anterioară nu poate fi numită legea lui Ohm, dar poate fi totuși utilizată ca o definiție a rezistenței statice/DC.^[3] Legea lui Ohm este o relație empirică care descrie cu exactitate conductivitatea majorității materialelor conductoare electric pe multe ordine de mărime ale curentului. Totuși, unele materiale nu respectă legea lui Ohm; acestea sunt numite ne-omice.^[4]

Legea a fost numită după fizicianul german Georg Simon Ohm, care, într-un tratat publicat în 1827, a descris măsurători ale tensiunii aplicate și ale curentului prin circuite electrice simple ce conțineau diferite lungimi de sârmă. Ohm și-a explicat rezultatele experimentale printr-o ecuație ușor mai complexă decât forma modernă menționată anterior (vezi § Istorie mai jos).

În fizică, termenul legea lui Ohm este folosit și pentru a se referi la diverse generalizări ale legii; de exemplu, forma vectorială a legii utilizată în electromagnetism și știința materialelor:

$${\displaystyle \mathbf {J} =\sigma \mathbf {E} ,}$$Unde J este densitatea de curent într-un punct dat dintr-un material rezistiv, E este câmpul electric în acel punct, iar σ (sigma) este un parametru dependent de material numit conductivitate, definit ca fiind inversul rezistivității ρ (rho). Această reformulare a legii lui Ohm se datorează lui Gustav Kirchhoff.^[5]