Levitic

Biblia ebraică
Tanah Torah • Geneza (Brʾeišyt) • Exodul (Šemot) • Levitic (Wayiqra) • Numeri (Bəmidbar) • Deuteronom (Devarim) Nevi'im Primii Profeți • Iosua • Judecători • Samuel • Regi Profeți Târzii • Isaia • Ieremia • Ezechiel Profeți Minori • Osea • Ioel • Amos • Obadia • Iona • Mica • Naum • Habacuc • Țefania • Hagai • Zaharia • Maleahi Ketuvim Cărți poetice • Psalmi (Təhillîm) • Proverbe • Iov Cinci Manuscrise • Cântarea Cântărilor • Rut • Plângerile • Ecleziast • Estera Cărți Istorice • Daniel • Ezra-Neemia • Cronici
Portal Iudaism Vechiul Testament Pentateuch • Geneza • Exodul • Levitic • Numeri • Deuteronom Cărți Istorice • Iosua • Judecători • Rut • 1 Samuel • 2 Samuel • 1 Regi • 2 Regi • 1 Cronici • 2 Cronici • Ezra • Neemia • Estera Înțelepciune&Poezie • Iov • Psalmi • Proverbe • Ecleziast • Cântarea Cântărilor Cărți Profetice Cărțile profetice majore • Isaia • Ieremia • Plângerile • Ezekiel • Daniel Profeți Minori • Osea • Ioel • Amos • Obadia • Iona • Mica • Naum • Habacuc • Țefania • Hagai • Zaharia • Maleahi
Portal Creștinism	v • d • m

Leviticul sau Cartea Leviticului (din greacă Λευιτικός, transliterat Levitikos, cu sensul de referitoare la leviți) este a treia carte a Pentateuhului, deci și a Vechiului Testament și Tanahului. Majoritatea capitolelor sale (1–7, 11–27) constă în grăirile lui Dumnezeu către Moise, pe care Dumnezeu le poruncește lui Moise să le repete israeliților.

Leviticul se bazează pe două convingeri esențiale: în primul rând, că lumea a fost creată foarte bună și își păstrează capacitatea de a atinge această stare, deși este vulnerabilă la păcat și murdărie; și, în al doilea rând, că îndeplinirea de către credincioși a ritualului face posibilă prezența lui Dumnezeu, în timp ce ignorarea sau încălcarea acestuia compromite armonia dintre Dumnezeu și lume^[1].

Tradițional se consideră că Leviticul a fost scris de Moise, sau, într-o formă mai puțin extremă, că materialul este din timpul său^[2]. Cu toate acestea, tradiția este relativ târzie (ea datează din perioada lui Iosephus Flavius, un istoric din secolul I e.n.)^[3] și oamenii de știință sunt practic în unanimitate atunci când afirmă că această carte a avut o lungă perioadă de dezvoltare, că acesta include unele materiale considerabile ale Antichității și că această carte a ajuns la forma sa actuală în perioada persană (538-332 î.e.n.)^[4].