Metonimie

„Metonimie” este la origine un termen folosit în retorică, apoi în stilistică, denumind o figură de stil ce constă în desemnarea unui obiect sau a unei noțiuni printr-un alt termen decât cel exact, între cei doi termeni stabilindu-se o asociere bazată pe un raport de contiguitate^[1][2]. Termenul „metonimie” a fost preluat de semantică și de lexicologie, procedeul respectiv fiind un factor important de creație lexicală^[3], deoarece prin acesta se pot da unor cuvinte mai multe sensuri^[4].

Un exemplu de polisemie prin metonimie este cel al cuvântului „operă”, cu sensul de bază „compoziție muzicală scrisă pentru soliști, cor și orchestră pe textul unui libret dramatic”^[5]. Pe lângă acest sens, cuvântul are și sensurile opera ca instituție, opera ca clădire, spectacol de operă, trupă de operă, partitura unei opere, înregistrarea unei opere etc.^[4].

Metonimia nu creează totdeauna un sens lexical nou. De pildă, în propoziția hu Hallottam Viktort a rádióban „L-am auzit pe Viktor la radio”, folosind numele persoanei în locul sintagmei „vocea lui Viktor”, numele nu primește un sens nou^[6].

Există metonimii posibile și altele imposibile, ceea ce este și în funcție de limbă. Astfel, nu orice metonimie dintr-o limbă dată poate fi tradusă în altă limbă dată. Exemplu: en The roastbeef has not payed yet „Clientul care a comandat biftec nu a plătit încă” (literal „Biftecul nu a plătit încă”). Nici această metonimie nu creează un sens nou, neputându-se spune că în engleză numele oricărei mâncări înseamnă și „client care a comandat acea mâncare”^[6].