Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Mormon este un profet central din Cartea lui Mormon. Mormon sau mormoni este de asemenea un termen general folosit pentru a desemna membrii Mișcării Sfinților din Zilele din Urmă și cel mai des se referă la grupul inițial, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Termenul a derivat de la Cartea lui Mormon, un text religios pe care Joseph Smith, Jr. (1830) a tradus din scrieri antice, scrieri ce conțineau o istorie a locuitorilor din vechime a Americilor și care au fost adunate de un profet ce se numea Mormon. Deși mulți oameni consideră mișcarea Sfinților din Zilele din Urmă ca fiind o ramură a Protestantismului, Mormonii nu se consideră a fi protestanți și nici nu se consideră parte a niciunei ramuri majore a Creștinătății, dar se consideră Creștini devotați și consideră Cartea lui Mormon a fi "Un alt testament al lui Iisus Hristos".
În ciuda unor neînțelegeri, Mormonii nu sunt același grup religios ca și Quakerii (membri ai Societății Religioase a Prietenilor), Menoniții, Amish sau Martorii lui Iehova.