Fizică nucleară |
---|
Nucleu · Nucleoni (p, n) · Materie nucleară · Forță nucleară · Structură nucleară · Reacție nucleară |
Clasificarea nuclizilor Izotopi – Z egal Izobari – A egal Izotoni – N egal Izodiaferi – (N − Z) egal Izomeri – egal pentru toate cele menționate anterior Nuclee oglindă – Z ↔ N Stabili · Număr magic · Par/impar · Halo |
Stabilitate nucleară |
Procese de captură |
Procese de energie ridicată |
Nucleosinteză și astrofizică nucleară Fuziune nucleară Procese: Nucleosinteză stelară · Big Bang · Nucleosinteză în supernova Nuclizi: Nuclid primordial · Nuclid cosmogen · Element sintetic |
Alvarez · Becquerel · Bethe · A.Bohr · N.Bohr · Chadwick · Cockcroft · Ir.Curie · Fr.Curie · Pi.Curie · Skłodowska-Curie · Davisson · Fermi · Hahn · Jensen · Lawrence · Mayer · Meitner · Oliphant · Oppenheimer · Proca · Purcell · Rabi · Rutherford · Soddy · Strassmann · Szilárd · Teller · Thomson · Walton · Wigner |
Radioactivitatea cluster (numită și emisie spontană de ioni grei sau dezintegrare exotică) este un tip de dezintegrare nucleară în care un nucleu părinte cu număr de masă A, având A nucleoni dintre care Z sunt protoni, emite un nucleu (cluster) cu Ne neutroni și Ze protoni, mai greu decât o particulă alfa dar mai ușor decât un fragment de fisiune nucleară. În urma dezintegrării rezultă un nucleu emis (cluster) și un alt nucleu având numărul de masă Ad = A - Ae și numărul atomic Zd = Z - Ze, unde Ae = Ne + Ze.[1] De exemplu:
Acest mod de dezintegrare rar a fost observat pînă în prezent mai ales în nuclee care emit în mod predominant particule alfa, astfel că fenomenul este însoțit de un fond imens de particule alfa (cel puțin un miliard pentru fiecare cluster emis).[2]
Raportul de ramificare față de dezintegrarea alfa
este foarte mic (a se vedea Tabelul de mai jos). Ta și Tc sunt perioadele parțiale de înjumătățire ale nucleului părinte față de dezintegrarea alfa și respectiv radoactivitatea cluster. Cele două procese, ca și fisiunea nucleară sunt fenomene care au loc prin efectul tunel cuantic: clusterul pătrunde bariera de potențial.
Teoretic orice nucleu cu Z > 40 a cărui energie eliberată, Q, este pozitivă, poate fi un emițător spontan de clusteri. In practică, însă, observarea experimentală este limitată de către stadiul actual al tehnicii care cere ca durata de viață să fie sub 1032 s iar r1032 s,aportul de ramificare B > 10 −17.
În absența unei „pierderi” de energie pentru deformarea și excitarea fragmentelor (ca în cazul fisiunii), energia cinetică totală egală cu valoarea Q-ului se împarte între nucleul emis și nucleul fiică invers proporțional cu masele lor,
cum rezultă din legea de conservare a impulsului. Ad este numărul de masă al nucleului Ad = A – Ae.