Regatul Italiei (napoleonian)

Regatul Italiei
Italia
Regno d'Italia
—  republică clientelară franceză⁠(d)  —
← 1805 – 1814 →
Drapel Stemă
Italia în 1810, cu Regatul Italiei, Imperiul Francez (Piemont, Parma și Toscana), Regatul Neapolelui, Sicilia și Sardinia
Capitală	Milano
Limbă	italiana
Guvernare
Formă de guvernare	Monarhie constituțională
Rege
Napoleon
Vicerege
Eugène de Beauharnais
Istorie
Epoca istorică	Războaiele napoleoniene
Economie
Monedă	Lira
Modifică date / text

Regatul Italiei (italiană: Regno d'Italia, dar și Regno Italico; 17 martie 1805 - 11 aprilie 1814) a fost fondat în nordul Italiei de către Napoleon și s-a destrămat odată cu înfrângerea și abdicarea acestuia.

Regatul Italiei a fost înființat pe 17 martie 1805, atunci când Republica Italiană, al cărei președinte era Napoleon, a devenit Regatul Italiei, cu Napoleon ca rege al Italiei și Eugène de Beauharnais vicerege. Napoleon a fost încoronat în Domul din Milano, pe 26 mai 1805, cu Coroana de Fier a Lombardiei.

Regatul era alcătuit din Lombardia, Veneția, Ducatul de Modena, o parte din Statele Papale (Ancona, restul părții cu Roma fiind anexat de către Imperiul Francez), o parte din Regatul Sardiniei și Trentino-Tirolul de Sud.

Din 1805 până în 1809 Regatul napoleonian al Italiei a stăpânit chiar și peste Istria și Dalmația, de la Trieste până la Kotor (venețianul Cattaro). Aceste teritorii adriatice au fost încorporate în Provinciile Ilire după 1809.

Practic, regatul era o anexă a Imperiului Francez, care îi exploata resursele pentru a îmbogăți Franța.^[1] Acesta a servit ca teatru de operațiuni ale lui Napoleon împotriva Austriei în timpul războaielor diverselor coaliții.

Atunci când Napoleon a abdicat pe 11 aprilie 1814, Eugène de Beauharnais (fiul vitreg al lui Napoleon) a dorit să fie încoronat rege, însă opoziția Senatului regatului și insurecția din Milano (20 aprilie 1814) i-au dat peste cap planurile. Eugène a fost exilat de către austrieci, care au ocupat orașul Milano.