Sarcofag

Sarcofag (din greacă σαρκοφάγος - sarkophagos; sarkós = carne, phago = a devora) este un sicriu de lemn, sau materiale durabile (piatră, marmură, ceramică, bronz), uneori bogat decorat cu motive ornamentale, cu scene mitologice sau din viața defunctului, ridicat la suprafața solului sau în cavouri, în care erau depuse cadavrele sau cenușa acestora după incinerare, cunoscute atât în Orientul Antic cât și în lumea greco-romană.^[1]

Acest tip de mormânt a fost preluat de către grecii epocii clasice din Egiptul Antic și dezvoltat în secolele elenismului.^[2]

Cel mai vechi sarcofag intact a fost descoperit la piciorul piramidei de la Gizeh, în apropiere de Cairo. Are o vechime de circa 4500 de ani, este cioplit în calcar, cu dimensiunile de doi metri lungime și un metru lățime. Este sarcofagul lui Neni Sut Wizart, maistrul care supraveghea construcția marii piramide a lui Kheops/Khufu, în a IV-a Dinastie Egipteană.^[3]

Sarcofagele din a V-a Dinastie Egipteană erau de formă antropoidă, pe când cele romane imitau adeseori forma unei case^[4], fiind formate din cutie (arca) și capac (operculum). De regulă, cutia, de formă dreptunghiulară, este lucrată dintr-un singur bloc iar capacul este realizat în formă de acoperiș în două ape, cu fronton triunghiular pe laturile scurte, uneori și cu patru acrotere^[5] la colțuri^[6]. În interior, capacul poate fi scobit în așa fel încât să reproducă forma lui exterioară, de acoperiș în două ape.^[7] Sarcofagul devine astfel un templu în miniatură.^[2]