Sezonul de Formula 1 din 1973

Sezonul de Formula 1 din 1973
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	28 ianuarie - 7 octombrie
Nr. curse	15
Nr. piloți	44
Nr. echipe	18
Campionul la Piloți
Jackie Stewart (Al 3-lea titlu)
Campionul la Constructori
Lotus-Ford (Al 6-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1973 a fost cel de-al 27-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 24-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților și a 16-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1. Sezonul a fost disputat pe parcursul a cincisprezece curse, începând în Argentina pe 28 ianuarie și terminându-se în Statele Unite pe 7 octombrie.^[1] În 1973 s-au desfășurat și trei curse care nu au făcut parte din campionat care erau deschise atât mașinilor de Formula 1, cât și celor de Formula 5000.

Campionatul Mondial al Piloților a fost câștigat de Jackie Stewart, pilotând pentru Elf Team Tyrrell, iar Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 de către John Player Team Lotus.^[1] În Campionatul Mondial, coechipierii Lotus, Emerson Fittipaldi și Ronnie Peterson s-au luptat între ei, în timp ce Stewart a fost susținut la Tyrrell de François Cevert. Stewart a câștigat titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei de la Monza, dar apoi la ultima cursă a sezonului, Marele Premiu al Statelor Unite de la Watkins Glen, Cevert a suferit un accident în timpul antrenamentelor de sâmbătă în celebra șicană „Esses” și a decedat pe loc. Stewart și Tyrrell s-au retras din cursă, dând titlul la constructori lui Lotus. Pe lângă Cevert, britanicul Roger Williamson a fost și el ucis în timpul sezonului, într-un accident la Marele Premiu al Țărilor de Jos de la Zandvoort. La sfârșitul sezonului, Stewart și-a făcut publică decizia de a se retrage, decizie care fusese luată înainte de cursa din Statele Unite. Noul McLaren M23 devenise deja cea mai bună mașină de pe pistă până la sfârșitul sezonului 1973, o mașină în formă de pană care urmărea același concept ca și Lotus 72, dar cu suspensii mai convenționale și aerodinamică îmbunătățită. Sezonul 1973 a marcat debutul viitorului campion mondial James Hunt la Marele Premiu al Principatului Monaco la volanul unui privat March 731 introdus de Hesketh Racing.

Sezonul 1973 a văzut pentru prima dată intervenția unei mașini de siguranță în Formula 1, sub forma unui Porsche 914 la Marele Premiu al Canadei.^[2] Cu toate acestea, acest concept de siguranță nu va fi introdus oficial decât douăzeci de ani mai târziu, în 1993. O altă modificare a regulilor introduse în acest sezon a fost introducerea parcurgerii unui tur de încălzire complet înainte de cursă. Înainte de aceasta, pistele includeau o grilă simulată la mică distanță în spatele unei grile propriu-zise, iar mașinile se mutau pur și simplu de la una la alta pentru a începe cursa.

Tot în acest sezon a fost oficializat sistemul de numerotare a echipelor. În a doua cursă a sezonului, Marele Premiu al Braziliei,^[3] colegii de echipă au fost împerechiați - piloții Lotus primind numerele 1 și 2; Tyrrell 3 și 4 și așa mai departe - deși numerele atribuite fiecărei echipe s-au schimbat în continuare pentru câteva curse până la a cincea cursă, Marele Premiu al Belgiei,^[4] la care ordinea a fost stabilită pentru restul sezonului. Pentru sezonul 1974, numerele au fost atribuite în funcție de pozițiile finale în campionatul constructorilor din 1973, după care echipele nu își mai schimbau numerele decât dacă câștigau campionatul piloților (sau îl semnau pe campionul mondial en-titre), sau dacă o echipă renunța.