Sociologia religiilor

Sociologia religiilor este studiul credințelor, practicilor și formelor de organizare ale religiilor folosind instrumentele și metodele sociologice. Această analiză obiectivă poate include atât utilizarea metodelor cantitative (anchete pe bază de chestionar, sondaje de opinie, analize demografice și de recensământ) cât și a celor calitative (cum ar fi observarea participativă, intervievarea și analiza materialelor de arhivă, istorice și documentare). ^[1]

Sociologia modernă ca și disciplină academică a început cu analiza religiei prin studiul asupra ratelor sinuciderii în rândul catolicilor și protestanților a lui Émile Durkheim din 1897. Această operă fundamentală pentru cercetarea socială a ajutat la distingerea sociologiei de alte discipline precum psihologia. Lucrările lui Karl Marx (1818-1883) și Max Weber (1864-1920) au evidențiat relația dintre religie și structura economică sau structura socială a societății. Dezbaterile contemporane s-au axat pe probleme precum secularizarea, religia civilă și coeziunea religiei în contextul globalizării și al multiculturalismului. Sociologia contemporană poate cuprinde de asemenea sociologia ireligiozității (de exemplu, analiza sistemelor de credințe umanist seculare).

Sociologia religiilor se distinge de filozofia religiilor deoarece nu încearcă să evalueze validitatea credințelor religioase. Procesul de comparare a mai multor dogme care se contrazic poate necesita ceea ce Peter L. Berger a descris ca „ateism metodologic” inerent.^[2] De asemenea, sociologia religiilor diferă mult de teologie, asumând o poziție indiferentă față de supranatural, dar teoreticienii tind să recunoască reificarea socio-culturală și practicile religioase.