Our website is made possible by displaying online advertisements to our visitors.
Please consider supporting us by disabling your ad blocker.

Responsive image


Suveranitate

Frontispiciul lucrării Leviathan de Thomas Hobbes (1651), înfățișând Suveranul ca un corp gigantic, purtând o sabie și un crosier, alcătuit dintr-o multitudine de indivizi.

Suveranitatea poate fi definită, în linii mari, ca autoritate supremă.[1][2][3] Suveranitatea implică o ierarhie internă într-un stat, precum și autonomie externă a statelor.[4] În orice stat, suveranitatea este atribuită persoanei, autorității sau instituției care deține puterea supremă asupra altor persoane și dreptul de a modifica legile existente.[5] În teoria politică, suveranitatea este un concept esențial, desemnând autoritatea legitimă supremă asupra unei entități politice.[6] În dreptul internațional, suveranitatea reprezintă exercitarea puterii de către un stat. Suveranitatea de jure se referă la dreptul legal de a exercita această putere, în timp ce suveranitatea de facto se referă la capacitatea reală de a o implementa. Acesta devine un subiect de preocupare atunci când există o disonanță între suveranitatea de jure și suveranitatea de facto, iar acestea nu coexista în același loc și moment sau nu sunt exercitate de aceeași autoritate politică.

În evoluția conceptului, teoreticieni politici precum Jean Bodin și Thomas Hobbes au subliniat importanța suveranității ca fundament al ordinii politice și al stabilității sociale. În prezent, suveranitatea este un subiect de dezbatere intensă, în special în contextul globalizării, al integrarea instituțiilor supranaționale (precum Uniunea Europeană), care limitează autoritatea statului național, și al provocărilor legate de intervențiile internaționale în state autoritare pentru protejarea drepturilor omului.

  1. ^ Philpott, Daniel (). „Sovereignty: An Introduction and Brief History”Necesită abonament cu plată. Journal of International Affairs. 48 (2): 353–368. ISSN 0022-197X. JSTOR 24357595. 
  2. ^ Law, Jonathan, ed. (). „Sovereignty”. A Dictionary of Law. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-880252-5. Accesat în . sovereignty [...] Supreme authority in a state. 
  3. ^ Bartelson, Jens (). Sovereignty as Symbolic Form. Critical Issues in Global Politics. New York: Routledge. p. 16. ISBN 9781317685838. Accesat în . Claims to supreme authority have long been encoded in Sovereignty as symbolic form. 
  4. ^ Spruyt, Hendrik (). The Sovereign State and Its Competitors: An Analysis of Systems Change. 176. Princeton University Press. pp. 3–7. doi:10.2307/j.ctvzxx91t. ISBN 978-0-691-03356-3. JSTOR j.ctvzxx91t. 
  5. ^ „Sovereignty”. A Dictionary of Law. Oxford University Press. . ISBN 978-0-19-880252-5. Accesat în . În orice stat, suveranitatea este exercitată de instituția, persoana sau autoritatea care deține puterea supremă de a impune legea asupra tuturor celor din stat și de a modifica orice lege existentă. 
  6. ^ „sovereignty (politics)”. Encyclopædia Britannica. Accesat în . 

Previous Page Next Page






Soewereiniteit AF Souveränität ALS سيادة Arabic سياده ARZ Soberanía AST Суверенитет AV Suverenlik AZ حاکیمیت AZB Суверэнітэт BE Сувэрэнітэт BE-X-OLD

Responsive image

Responsive image