Istoria Imperiului Otoman | |
Acest articol este parte a unei serii | |
Ascensiunea (1299–1402) | |
---|---|
Interregnul (1402–1413) | |
Propășirea (1413–1453) | |
Dezvoltarea accelerată (1453–1579) | |
Dezvoltarea încetinită (1579–1683) | |
Sultanatul femeilor | |
Perioada Köprülü (1656–1703) | |
Stagnarea (1683–1792) | |
Perioada Lalelei (1718–1730) | |
Stagnarea și decăderea (1792–1827) | |
Declinul (1827–1908) | |
Perioada Tanzimat (1839–1876) | |
Prima perioadă constituțională | |
Destrămarea (1908–1918) | |
A doua perioadă constituțională | |
Împărțirea Imperiului Otoman (1918–1922) | |
Evenimente | |
Căderea Constantinopolului (1453) | |
Ocupația Aliată a Contantinopolului (1918-1923) | |
Războaiele ruso-turce (1633-1917) | |
Alte articole | |
Armata otomană | |
Tanzimât (limba turcă otomană: تنظيمات), în traducere reorganizare, a fost o perioadă istorică în Imperiul Otoman care a început în 1839 și s-a terminat odată cu începerea primei perioade constituționale în 1876. Reformele perioadei Tanzimât au avut ca scop modernizarea imperiului, apărarea integrității sale teritoriale și lupta împotriva tendințelor centrifuge naționaliste sau a agresiunilor externe. Reformele au încurajat „otomanismul” în rândul diferitelor grupuri etnice din imperiu, văzut ca o contrapondere a mișcărilor naționaliste. Reformele au încercat să-i integreze pe nemusulmani și pe cei de alte naționalități decât turcă în societatea otomană prin asigurarea unor drepturi egale.