Alexandru Ioan Cuza | |
![]() Domn al Moldovei (până în 1862) Domn al Țării Românești (până în 1862) Domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești (după 1862) | |
![]() Fotografie de Carol Popp de Szathmári din 1873 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 20 martie 1820![]() |
Decedat | (53 de ani)![]() |
Înmormântat | Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași Voinești ![]() |
Părinți | Ioan Cuza Sultana Cuza, născută Cozadini |
Căsătorit cu | Elena Cuza, n. Rosetti |
Copii | Alexandru Al. Ioan Cuza[2] Dimitrie Cuza[*][2] ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() ![]() ![]() |
Religie | Biserica Ortodoxă Română ![]() |
Ocupație | politician ofițer revoluționar jurist ![]() |
Limbi vorbite | limba franceză[3] limba română[3] ![]() |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | nu este cazul |
Imn regal | Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor |
Domn al Moldovei | |
Domnie | 5 ianuarie 1859 – 5 februarie 1862 |
Predecesor | Căimăcămie↓ Moldova: I. A. Cantacuzino, Vasile Sturdza și Anastasie Panu |
Succesor | funcție desființată (el însuși ca Domnitor al Principatelor Unite) |
Domn al Țării Românești | |
Domnie | 24 ianuarie 1859 – 5 februarie 1862 |
Predecesor | Căimăcămie↓ Țara Românească: Ioan Manu, Emanoil Băleanu și Ioan Al. Filipide |
Succesor | funcție desființată (el însuși ca Domnitor al Principatelor Unite) |
Domnitor al Principatelor Unite | |
Domnie | 5 februarie 1862 – 11 februarie 1866 |
Predecesor | el însuși ca Domn al Moldovei și Țării Românești |
Succesor | Locotenența domnească: Lascăr Catargiu, Nicolae Haralambie și Nicolae Golescu |
Semnătură | |
![]() | |
Modifică date / text ![]() |
![]() |
---|
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania[1]) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.
Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de România,[4] cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.[5]
În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.