Campania din Rusia (1812)

Campania din Rusia (1812)
Parte din Războaiele napoleoniene
Retragerea lui Napoleon din Moscova, pictură de Adolph Northen din secolul al XIX-lea
Informații generale
Perioadă 24 iunie - 12 decembrie 1812 Loc Imperiul Rus Rezultat Victorie rusă decisivă, Distrugerea armatei aliate franceze
Beligeranți
Imperiul Francez Regatul Italiei Regatul Neapolelui Ducatul Varșoviei Confederația Rinului Regatul Bavariei Regatul Saxoniei Regatul Westfaliei Confederația elvețiană Imperiul Austriac Regatul Prusiei	Imperiul Rus
Conducători
Napoleon I al Franței Comandant suprem al Grande Armée Berthier, Șef de Stat Major Lefebvre, Vechea Gardă Mortier, Tânăra Gardă Bessières, cavaleria Gărzii Davout, Corpul I Oudinot, Corpul II Ney, Corpul III Eugène, Corpul IV Poniatowski, Corpul V (polonez) Gouvion St-Cyr, Corpul VI (bavarez) Reynier, Corpul VII (saxon) Jérôme, apoi Junot,[1] Corpul VIII (westfalian) Victor, Corpul IX MacDonald, Corpul X Augereau, Corpul XI Schwarzenberg, Corpul XII (austriac) Murat, rezerva de cavalerie: Nansouty, Corpul I cav. Bruyères, Corpul I cav. ușoară St Germain, Div. 1 cuirasieri Sébastiani, Corpul II cav. ușoară Wathiez, Div. 2 cuirasieri Doumerc, Div. 3 cuirasieri DeFrance, Div. 4 cuirasieri Valence, Div. 5 cuirasieri Montbrun†,[2] Corpul II cav. Grouchy, Corpul III cav. Chastel, Corpul III cav. ușoară La Houssaye, Corpul VI cav. grea La Tour Maubourg, Corpul IV cav. Rozniecki, Corpul IV cav. ușoară Lorge, Div. 7 cav. grea Holstein, Div. daneză	Alexandru I al Rusiei Barclay de Tolly, apoi Mihail Kutuzov Comandant suprem al Armatei Imperiale Ruse[3] Barclay de Tolly, Prima Armată de Vest Iermolov, Șef de Stat Major Wittgenstein, Corpul I infanterie von Baggovut†, Corpul II infanterie Tucikov†,[4] Corpul III infanterie Ostermann-Tolstoi, Corpul IV infanterie Marele Duce Constantin, Corpul V rezervă Dohturov, Corpul VI infanterie Uvarov, Corpul I cavalerie Korff, Corpul II cavalerie von der Pahlen, Corpul III cavalerie Platov, Cazacii de pe Don Bagration†,[5] Armata a Doua de Vest Saint-Priest, Șef de Stat Major Raevski, Corpul VII infanterie Borozdin, Corpul VIII infanterie Sivers, Corpul IV cavalerie Tormasov, Armata a Treia de Rezervă Inzov, Șef de Stat Major Corpul generalului Kamenski Corpul generalului Markov Corpul generalului von Osten-Sacken Corpul de cavalerie al generalului Lambert Ciciagov, Armata Dunării Sabaneev, Șef de stat Major Langeron, Corpul I Essen, Corpul II Voinov, Corpul III von Saß, Corpul IV Sabaneev, Rezerva armatei
Efective
575 000:[6] 280 000 de francezi,[6] 95 000 de polonezi,[7] 60 000 de italieni,[7] 35 000 de austrieci,[8] 24 000 de bavarezi,[9] 20 000 de saxoni,[7] 20 000 de prusaci,[8] 17 000 de westfalieni,[7] 15 000 de elvețieni,[8] 4 200 de spanioli,[8] 3 500 de croați,[8] 2 000 de portughezi.[8]	392 000 inițial,[10] 500 000 ulterior.[10][11]
Pierderi
500 000 (inclusiv 100 000 de prizonieri):[6] 245 000 de francezi,[12] 72 000 de polonezi,[12] 57 000 de italieni,[12] 21 000 de bavarezi,[12] 3 300 de croați,[12] 101 700 alte naționalități.[6]	400 000[6]
Modifică date / text

Invazia franceză a Imperiului Rus a fost un conflict militar din cadrul războaielor napoleoniene, care a opus Imperiul Rus, pe de o parte, Franței și aliaților săi, pe de altă parte. Conflagrația s-a derulat între 24 iunie și 12 decembrie 1812, cuprinzând operațiuni militare pe mai multe teatre: teatrul principal, de la râul Neman până la Moscova, precum și două teatre secundare, pe flancurile celui principal: unul în nord, între Dvina și Neman, și altul în sud, în zona Volîniei.

Anii 1811 și 1812 aduc schimbări majore în geopolitica europeană, marcată cu precădere de înrăutățirea relațiilor dintre Franța și Imperiul Rus, în special din cauza nerespectării de către țar a acordurilor Tratatului de la Tilsit și a Sistemului continental impus de Napoleon I. Acest lucru a dus la concentrarea treptată de forțe la granița dintre Rusia și Ducatul Varșoviei, un satelit al Imperiului Francez, fapt ce permite la rândul său, în contextul războiului peninsular, forțelor britanice și celor portugheze să declanșeze o nouă contraofensivă în Spania la începutul anului 1812. Din cauza aceasta, resursele francezilor din peninsulă vor fi întinse la maximum. De asemenea, Imperiul Rus încheie un tratat de pace cu Imperiul Otoman, fapt ce îi permite să aducă mai multe trupe la granița de vest.

Napoleon încearcă să împiedice escaladarea conflictului prin metode pașnice, însă rușii cer ca Împăratul să își retragă trupele în spatele Oderului pentru ca aceștia să se așeze la masa negocierilor. Deoarece aceasta nu era o alternativă viabilă pentru francezi, aceștia trec râul Neman în Rusia pe data de 24 iunie, cu gândul de a obține o victorie rapidă. Însă aceasta le este refuzată de către cele două armate ruse, care se retrag treptat înainte de a face joncțiunea la Smolensk. Aici are loc o bătălie indecisă, a doua zi armata rusă retrăgându-se la ordinele lui Barclay de Tolly. Deoarece comandantul rus a refuzat să continue lupta la Smolensk, țarul îl înlocuiește cu Mihail Kutuzov, care decide să oprească înaintarea lui Napoleon la 125 km vest de Moscova, lângă localitatea Borodino. În bătălia care a urmat, francezii eliberează drumul către capitala Rusiei, însă cu prețul unor pierderi enorme de ambele părți. Deși Napoleon reușește în cele din urmă să ocupe Moscova, forțele sale trebuie să evacueze orașul deoarece acesta arde din temelii, lăsând soldații fără posibilități de încartiruire. În consecință, Împăratul ordonă retragerea generală către Neman, armata franceză fiind constant urmărită de către cea rusă, refăcută între timp la baza de la Tarutino. Sute de mii de soldați ai Grande Armée cad prizonieri în mâinile cazacilor sau devin victime ale cumplitei ierni rusești, care nu iartă nici armata rusă. După ce Napoleon reușește să scape din încercuirea rușilor în bătălia de la Berezina, ultimele unități decimate din ariergarda franceză traversează râul Neman pe 12 decembrie, punând astfel capăt campaniei din 1812.

În anul care a urmat, o nouă coaliție se formează împotriva Imperiului Francez, alcătuită din Imperiul Rus, Suedia, Marea Britanie și foștii aliați, Imperiul Austriac și Regatul Prusiei. Profitând de pierderile uriașe suferite de Marea Armată (în special la nivelul cavaleriei), dar și de superioritatea numerică a acestora, membrii coaliției, după o campanie care a durat doi ani, reușesc să ajungă la porțile Parisului și să forțeze abdicarea lui Napoleon.

Uriașul impact pe care l-a avut acest război în coștiința rusă poate fi recunoscut după romanul Război și pace al lui Lev Tolstoi și Uvertura 1812 a lui Ceaikovski, dar și după folosirea în scopuri propagandistice a denumirii de Marele Război pentru Apărarea Patriei dat luptei împotriva invaziei germane a URSS din 1941-1945.