Epistemologie

Seria Certitudine

Epistemologia (provine de la cuvântul elin ἐπιστήμη, care se pronunță [e-pi-ste-me]) este o ramură a filosofiei care examinează natura, originea și limitele cunoașterii. Numită și teoria cunoașterii, epistemologia explorează diferite tipuri de cunoaștere, cum ar fi cunoașterea propozițională despre fapte, cunoașterea practică și cunoașterea prin familiarizare, ca o experiență directă. Epistemologia este o parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice.[1] Este o disciplină filosofică efectuând studiul critic al principiilor, ipotezelor și rezultatelor cunoașterii științifice în vederea stabilirii structurii logice , specificului și valorii de adevăr al acesteia. Tinde să devină o metateorie sau știință despre metodologia cunoașterii științifice.[2] Epistemologii au ca obiect de studiu conceptele de credință, adevăr și justificare pentru a înțelege natura cunoașterii. Pentru a descoperii cum apare cunoașterea, aceștia analizează fundamentele justificării, cum ar fi percepția, introspecția, memoria, rațiunea și mărturia. Epistemologia are la bază două întrebări:

  • Ce este cunoașterea?
  • Cum se poate realiza cunoașterea?
  1. ^ Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române. Editura Univers Enciclopedic Gold, București 2016
  2. ^ Paul Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978

Epistemologie

Dodaje.pl - Ogłoszenia lokalne