Back Ion Antonescu ALS يون أنتونيسكو Arabic يون انتونيسكو ARZ Yon Antonesku AZ Іон Антанеску BE Йон Антонеску Bulgarian Ion Antonescu BR Ion Antonescu Catalan Ion Antonescu Czech Ion Antonescu Danish
| Parte din seria |
| Fascismul în România |
|---|
 |
|
Organizații
|
|
Ideolgie și doctrină |
|
Publicații |
|
Evenimente
|
|
Represiunea antilegionară |
Ion Antonescu (n. , Pitești, România – d. , Jilava, Ilfov, România) a fost un ofițer de carieră (mareșal) și politician român, șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General[12] al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost cel de-al 43-lea prim-ministru al României cu titlul de „Conducător al Statului”.
Regele Carol al II-lea, la propunerea lui Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, l-a numit președinte al Consiliului de Miniștri. Antonescu, în urma situației conflictuale mai vechi cu Carol al II-lea și în contextul pierderilor teritoriale ale României din anul 1940, l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea foarte tânărului principe moștenitor Mihai. După Rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941, Antonescu a desființat Statul Național-Legionar - cu care partidele democrate refuzaseră să colaboreze - și a girat singur exercitarea puterii de stat, ca dictator, și responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în România și în teritoriile controlate de statul român.
Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României. Politica sa externă s-a dovedit a fi profund falimentară și, finalmente, el nu a reușit să recupereze nimic din teritoriile cedate Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei.
Față de evidența că războiul antisovietic este pierdut, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către Regele Mihai I, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, arestat, apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.
- ^ Paul I. Dicu, Din biografiile profesorilor universitari Emanoil N. Antonescu, Eftimie N. Antonescu, Mihail A. Antonescu și Istrate N. Micescu, Argesis VIII, Studii și comunicări, seria Istorie, Pitești, 1999, p. 361
- ^ (PDF) http://bibliotecadeva.eu:82/periodice/romlit/1995/12/romania_literara_1995-1996_12-01_51-52.pdf Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ datos.bne.es
- ^ Encyclopædia Britannica
- ^ Антонеску Ион (în rusă), Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Ion Victor Antonescu, Find a Grave, accesat în
- ^ Ion Antonescu, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ „Ion Antonescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Ion Antonescu, SNAC, accesat în
- ^ Jon Antonescu, Munzinger Personen, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Arhiva Ministerului Apărării Naționale, fond 3042, dosar 686, f. 39