Back نموذج الشمال الأوروبي Arabic İsveç modeli AZ Скандинавски модел Bulgarian Model Nordik BJN Model escandinau Catalan Skandinaviske velfærdsmodel Danish Schwedisches Modell German Nordic model English Skandinava modelo EO Modelo nórdico Spanish

Modelul nordic

Acest articol se referă la un model social și economic din Europa de Nord. Pentru ideologia care este asociată cu Modelul nordic, vedeți Social democrație. Pentru tipul legii prostituției, vedeți Modelul nordic de abordare a prostituției.
Parte a seriei despre
Social-democrație

Modelul nordic este un ansamblu de politici economice, sociale și de asemenea practici culturale comune în țările nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia).[1] Acestea includ un vast stat al bunăstării și negocieri colective[2] pe mai multe niveluri, bazate pe fundațiile economice ale corporatismului social,[3][4] și un angajament față de proprietatea privată în cadrul unei economii mixte de piață[5]— Norvegia fiind o excepție parțială din cauza unui număr mare de întreprinderi de stat și a proprietății de stat în firme cotate la bursă.[6]

Deși există diferențe semnificative între țările nordice,[7] toate au unele trăsături comune. Cele trei țări scandinave sunt monarhii constituționale, în timp ce Finlanda și Islanda sunt republici încă din secolul al XX-lea. Toate țările nordice sunt totuși descrise ca fiind extrem de democratice și toate au o formă unicamerală de guvernare și folosesc reprezentarea proporțională în sistemele lor electorale. Toți susțin un stat social universalist care vizează în mod special creșterea autonomiei individuale și promovarea mobilității sociale, cu un procent considerabil din populație angajată în sectorul public (aproximativ 30% din forța de muncă în domenii precum sănătatea, educația și guvernul),[8] și un sistem corporatist cu un procent ridicat de forță de muncă sindicalizată și care implică un aranjament tripartit, în care reprezentanții muncii și angajatorilor negociază salariile și politica privind piața muncii este mediată de guvern.[9] Începând cu 2020, toate țările nordice se clasează foarte bine în IDU ajustat în funcție de inegalitate și Indicele Păcii Globale, precum și în top 10 în Raportul Fericirii Mondiale.[10]

Deși a fost dezvoltat în anii 1930 sub conducerea social-democraților,[11] modelul nordic a început să atragă atenția după al Doilea Război Mondial.[12] S-a transformat în anumite privințe în ultimele decenii, inclusiv dereglementarea sporită și extinderea privatizării serviciilor publice,[13][11] dar se distinge încă de alte modele prin accentul puternic pus pe serviciile publice și investițiile sociale.[14]

  1. ^ Simon, Carsta (). „Why Norwegians Don't Have Their Pigs in the Forest: Enlightening the Nordic Art of 'Co-operation'”. Behavior and Social Issues. 26: 172. doi:10.5210/bsi.v26i0.7317 Accesibil gratuit. ISSN 1064-9506. 
  2. ^ Kjellberg, Anders (2019). "Sweden: Collective Bargaining Under the Industry Norm". In Müller, Torsten; Vandaele, Kurt; Waddington, Jeremy, eds. (2019). Collective Bargaining in Europe: Towards an Endgame. Brussels: European Trade Union Institute. III. pp. 583–604. ISBN: 978-2-87452-514-8.
  3. ^ Rosser, J. Barkley; Rosser, Marina V. (2003). Comparative Economics in a Transforming World Economy (2nd ed.). Cambridge, Massachusetts: MIT Press. p. 226. ISBN: 978-0-262-18234-8.
  4. ^ Simon Reid, Henry (). The Political Origins of Inequality: Why a More Equal World Is Better for Us All. University of Chicago Press. p. 132. ISBN 978-0226236797. The dynamics were slightly different in each country. The social welfare reforms that emerged out of the Kanslergae Agreement in Denmark in 1933 came at the height of the interwar economic crisis and was part of a wider compromise package to save the Danish economy. It was a coincidence, but a telling one, that on the same day that the agreement was ratified, Hitler was appointed chanceller of the Reich in Berlin, convinced that he had a better way of saving the economy. In Sweden, the politics of grand compromise were pushed forward with the so-called Basic Agreement – essentially a commitment to the spirit of give-and-take in labour disputes – signed by the employer and labour union associations at the unprepossessing seaside retreat of Saltsjobaden in 1938 ... But in truth the Agreement was the foundation for the relative industrial harmony that would mark Scandinavian industrial relations throughout Europe's Golden Age. In Norway, the empowerment of women as well as workers was key. Women workers marched in 1905 and achieved limited suffrage in 1907, with full suffrage coming in 1913, some five years before it came to Sweden. 
  5. ^ Sandbu, Martin (). „What the Nordic mixed economy can teach today's new left”. Financial Times. Accesat în . 
  6. ^ „Norway: The rich cousin”. The Economist. . Accesat în . 
  7. ^ Lane, Kenworthy (). Social Democratic America. New York: Oxford University Press. p. 138. ISBN 9780199322527. 
  8. ^ „The Nordic countries: The next supermodel”. The Economist. . Accesat în . 
  9. ^ Hicks, Alexander (). Social Democracy and Welfare Capitalism: A Century of Income Security PoliticsNecesită înregistrare gratuită. Cornell University Press. p. 130. ISBN 978-0801485565. By the late 1950s, labor had been incorporated alongside Swedish business in fully elaborated corporatist institutions of collective bargaining and policy making, public as well as private, supply-side (as for labour training) as well as demand side (e.g., Keynesian). During the 1950s and 1960s, similar neocorpratist institutions developed in Denmark and Norway, in Austria and the Netherlands, and somewhat later, in Belgium and Finland. 
  10. ^ Helliwell, John; et al. (). „World Happiness Report 2020”. United Nations Sustainable Development Solutions Network. Accesat în . 
  11. ^ a b Liukas, Christa (). „The Nordic brand replaced the welfare state – did politics disappear from the Nordic model?”. University of Helsinki. Accesat în . 
  12. ^ Petersen, Klaus (martie 2009). „Constructing Nordic Welfare? Nordic Social Political Cooperation” (PDF). În Christiansen, Niels Finn; Edling, Nils; Haave, Per; Petersen, Klaus. The Nordic Model of Welfare: A Historical Reappraisal. Copenaghen: Museum Tusculanum Press. pp. 67–96. Accesat în – via Helsinki University. 
  13. ^ Kautto, Mikko; Kuitto, Kati (). Béland, Daniel; Leibfried, Stephan; Morgan, Kimberly J.; Obinger, Herbert, ed. The Nordic Countries. The Oxford Handbook of the Welfare State (în engleză). Oxford University Press. pp. 802–825. doi:10.1093/oxfordhb/9780198828389.013.46. ISBN 978-0-19-882838-9. 
  14. ^ Kautto, Mikko; Kuitto, Kati (). Béland, Daniel; Leibfried, Stephan; Morgan, Kimberly J.; Obinger, Herbert, ed. The Nordic Countries. The Oxford Handbook of the Welfare State (în engleză). Oxford University Press. pp. 802–825. doi:10.1093/oxfordhb/9780198828389.013.46. ISBN 978-0-19-882838-9. 

Modelul nordic

Dodaje.pl - Ogłoszenia lokalne