Obiect (filozofie)

Într-o definiție elementară obiect este oricare din părțile realității care ne înconjoară. Cum văzul este principalul canal perceptual, toate imaginile cu aspectul, culorile și mișcările lor sunt obiecte clasice. Suplimentar văzului alte simțuri furnizează alte informații despre obiect, spre exemplu auzul extrage informația sonoră care particularizează prin frecvență și intensitate fiecare obiect imagine, într-un fel foarte precis. După sunetul distinct auzit, știm înainte de a vedea, cu ce anume obiect sau ființă ne vom întâlni, sau știm anticipat ce anume obiect-eveniment se va desfășura înaintea ochilor. Alte mesaje senzoriale adaugă propriile caracteristici imaginilor, astfel simțul tactil ne spune că obiectele pot fi dure sau moi, netede sau rugoase la pipăit, senzorii termici ne comunică nuanțele stărilor de cald sau rece, iar senzorii de efort conectați la mușchi, ne spun că obiectele au însușirea ‘greutate’, asta însemnând că trebuie să facem anume eforturi fizice pentru a le manipula. Omul obișnuit crede că formele de toate felurile pe care le distinge spontan în jurul sau îi sunt în totalitate comunicate prin canale specializate dar se înșală. Se știe din experiență că fiecare om își perfecționează capabilitatea de a discrimina obiecte pe măsură ce se maturizează și intelectiv și lingvistic, căpătând experiență în a individualiza prin nume-sensuri, frontierele și mișcările externe. Dacă suntem puși în fața unei unelte foarte complicate structural și funcțional, alcătuită din mii de componente cu forme străine, care se mișcă imprevizibil și aparent haotic, demonstrăm prin confuzia reprezentării acesteia, cât de dificil este să separăm rapid și precis componentele unei compoziții multi-obiectuale. Încă mai greu distingem particularitățile dinamice și rolul funcțional al tuturor părților unui agregat văzut în premieră.

Dacă spre exemplu am privi la microscop alcătuirea unui microprocesor de ultima generație, alcătuit din sute de milioane de micro-componente specializate funcțional, nu am distinge nimic coerent structural și funcțional, în mulțimea micro-părților și am avea nevoie de serioase cunoștințe de informatică și electronica, pentru a separa forme și procese distincte în supermorfologia microprocesorului.

Natura însăși trebuie privită ca un gigantic mecanism posedând sute de milioane de părți obiect, părți relație, părți proprietate, componente mișcare, condiționare statică și dinamică, iar diversitatea felurilor în care o putem descompune în forme și mișcări distincte, este infinită. Cu siguranță orice animal vede realitatea diferit de felul în care o vede omul, adică separă acele forme și mișcări proprii, care îl interesează pe el. Paradoxal fiecare om discerne în felul său ceea ce percepe, experiență proprie, interactivitatea cu ambientul și cunoștințele personale, determinând ce fel de obiecte, însușiri și mișcări, discriminăm senzorial și mental. Modul în care creierul fiecăruia decide cum să traseze frontiera separantă de obiecte-acțiuni, în spațiul fenomenal, astfel că simțul și intelectul să recunoască, o casă, o mașină, o floare, o vietate, un eveniment, sau un semen uman, sunt rezultatul a milioane de ani de evoluție perceptual interpretantă. Prin felul cum percepem-reprezentăm lumea, ne diferențiem ca ființe superioare, posedând un nivel performant de separare obiectuală și interactivă cu universul. Pentru a desprinde din context și controla structural și dinamic toate părțile realității, oamenii au inventat obiectele lingvistice, adică cuvintele, acestea sunt cele mai fine, stabile și precise instrumente prin care cartografiem realitatea, descompunând-o în invarianți obiect, invarianți predicat, sau de alte tipuri. Prin cuvinte specializate construim o diversitate de modele cantitativ fenomenale, care ne permit să facem predicții asupra desfășurării diferitelor fenomene viitoare și să luăm din timp măsuri de protecție sau de valorificare a viitorului.