Back Ortografie AF Orthographie ALS Ortografía AN قواعد الكتابة Arabic ؤرطوڭراف ARY اورثوجرافيا ARZ Ortografía AST Orfoqrafiya AZ Орфография BA Orthographie BAR
 Sisteme de scriere |
|---|
| Istorie |
| Grafeme |
| Listă de sisteme de scriere |
| Tipuri |
| Alfabet |
| Abjad |
| Abugida |
| Silabar |
| Bazate pe logograme |
| Vezi și |
| Pictograme |
| Ideograme |
În lingvistică, termenul ortografie (< la orthographia < el ὀρθογραφία orthographia ← ὀρθός orthos „drept, corect)” + γράφειν graphein „a scrie”) denumește un sistem de norme referitoare la scrierea unei limbi, făcând parte din standardul acesteia, în raport cu care se judecă drept corecte sau incorecte formele pe care le realizează în scris utilizatorii limbii. Cuprinde reguli privitoare la redarea sunetelor și grupurilor de sunete (foneme) cu caracterele (litere etc.) cu care este scrisă limba (grafeme), de folosire a majusculelor și minusculelor (în sistemele de scriere care le au), de despărțire în silabe, de distingere a cuvintelor compuse de grupurile de cuvinte omofone cu acestea, de folosire a semnelor ortografice (semne de punctuație, ghilimele, cratimă, apostrof, linie de pauză etc.)[1][2][3][4][5].
Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientă[6], la început a diverși cărturari, apoi a unor lingviști, fiind un fapt nu numai lingvistic, ci și social și cultural[4][7]. Ea răspunde cerinței firești a colectivității lingvistice de a avea repere comune standardizate în scrierea limbii[5], fixate în lucrări de specialitate (îndreptare, dicționare, manuale etc.)[1]. Se bazează pe realitatea limbii, dar și pe diverși factori extralingvistici: istorici, religioși, politici etc.[6].
Ortografia tinde să creeze norme cât mai unitare, dar nu o poate face conform unui singur principiu, ci este nevoită să aplice mai multe, care sunt contradictorii[3]. De aceea, normele ei nu corespund în întregime limbii vorbite în mod real, ci sunt convenționale[1][7]. Totodată, limba fiind în continuă evoluție, ortografia rămâne mereu în urma ei[4]. Aceasta se observă mai ales în limbile cu o tradiție a culturii scrise relativ veche, precum franceza, engleza, irlandeza, tibetana[2], germana, greaca[6] etc.
După unii lingviști, din cauza caracteristicilor sale, spre deosebire de lingvistică, ortografia nu poate fi considerată științifică, deoarece nu se ocupă cu ceea ce există, ca știința, ci cu ceea ce creatorii ei consideră că ar trebui să fie[5].