Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Pleoape | |
Pleoapele superioare și inferioare | |
Detalii | |
---|---|
Latină | Palpebra (palpebra inferior, palpebra superior) |
Parte din | ochi |
lacrimală, superioară palpebrală, inferior palpebral artery|inferioară palpebral | |
upper: infratrochlear, supratrochlear, supraorbital, lacrimal lower: infratrochlear, branches of infraorbital | |
Resurse externe | |
Gray's | p.1025 |
TA | A15.2.07.024 |
FMA | 54437 |
Terminologie anatomică |
Pleoapele sunt pliuri musculo-tegumentare care limitează, prin marginile lor libere, deschizătura palpebrală (rima palpebrarum). Ele apără bulbul ocular și, prin mișcările lor, îi umezesc suprafața, împrăștiind secreția glandei lacrimale.
Deschiderea și închiderea pleoapelor nu este o simplă mișcare de ridicare și coborâre, ci o mișcare de ștergere, orientată medial și mai puternică la pleoapa inferioară; această mișcare este posibilă datorită structurii pleoapelor. Fiecare pleoapă prezintă o parte oculară sau tarsală, convexă mergând până la marginea liberă și o parte orbitară, care răspunde corpului grăsos al orbitei; cele două părți sunt despărțite prin șanțurile palpebrale superior și inferior. Extremitățile pleoapelor formează, reunindu-se, comisurile: comisura palpebrală medială și comisura palpebrală laterală. Marginea liberă prezintă o buză anterioară (limbus palpebralis anterior), pe care se află cilii și o buză posterioară (limbus palpebralis posterior), care delimitează, cu corneea, șanțul lacrimal (rivus lacrimalis). Buza anterioară este în continuarea pielii. Buza posterioară prezintă 20-30 de orificii ale glandelor lui Meibomius. În pătrimea internă a marginii libere a pleoapelor se găsește o mică proeminentă, papila lacrimală, în vârful căreia se deschide un orificiu, punctul lacrimal. Medial de papilă se află o porțiune lipsită de cili, care delimitează, cu porțiunea opusă a celeilalte pleoape, lacul lacrimal, a cărui porțiune fundică este ocupat de o proeminență, caruncula lacrimală, și de plica semilunară a conjunctivei (a 3-a pleoapă, omoloagă membranei nictitante a animalelor).
Malformația congenitală caracterizată prin lipsa (totală sau parțială) a pleoapelor se numește ablefarie.