Popoare latine

Popoarele neolatine sunt acele grupuri lingvistice culturale care vorbesc una dintre limbile romanice; sunt numite așa deoarece vorbesc limbi care provin din latina vulgară, nu deoarece ar fi descendenți direcți ai latinilor (vechii romani), întrucât majoritatea vorbitorilor unei limbi romanice moderne nu au o asemenea ascendență.

Între ele se numără, în Europa neolatină:

• Andorrezii, de limbă catalană și cea franceză
• Aromânii, ziși vlahi în Grecia
• Asturienii
• Catalanii
• Corsicanii
• Dalmații (dispăruți în sec. al XIX-lea, prin trecere la limbile italiană sau croată)
• Francezii nordici (la nord de "linia Bordeaux-Lyon")
• Friulanii
• Genovezii (ori ligurienii)
• Istroromânii
• Italienii
• Ladinii
• Latinii pannonici (dispăruți în sec. al X-lea)
• Latinii africani (asimilați, din sec. al XV-lea, de arabi și de berberi)
• Leonezii
• Lombarzii
• Meglenoromânii
• Monegascii (în majoritate vorbitori de franceză sau italiană)
• Napolitanii
• Normanzii (de origine scandinavă, dar francofoni)
• Occitanii (printre care francezii la sud de "linia Bordeaux-Lyon" și catalanii)
• Piemontezii
• Portughezii și galicienii (aceștia din urmă fiind în Spania)
• Romanzii (elvețienii de limbă franceză)
• Românii sau dacoromânii
• Romanșii
• Sanmarinezii, de limbă italiană
• Sardinienii vorbitori de sardă (dar și de italiană)
• Sicilienii
• Spaniolii (mai exact, castilienii)
• Ticinezii (elvețienii vorbitori de italiană)
• Valonii (belgienii de limbă franceză)
• Venețienii
• vorbitorii de emiliano-romagnolă

... și alții (încă vii și cei deja dispăruți). Descendenții lor culturali s-au dus prin lume, majoritatea în America Latină, precum și în Quebec și Noul Brunswick (Canada francofonă), dar și-n acele zone intrate sub stăpânirea puterilor și culturilor coloniale neolatine din Africa neagră și Magreb (cu toate că au rămas puține urme, după ce s-a terminat decolonizarea).