Terorism

Terorismul nu are o definiție unanim acceptată. Dificultatea definirii provine atât din complexitatea sa cât și dintr-o largă divergență de poziții ale persoanelor, organizațiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă.

Cea mai simplă definiție este cea de "scop și metodă":

Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii, câteodată conducerea face acte de terorism asupra populației (stat, organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști - producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale.

Terorismul poate fi:

  • un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat de pe poziții inferioare de forță (militară, politică sau economică),
  • sau purtat de state, grupe de state, organizații statale, organizații extra parlamentare, sau interstatale, ca o formă de război nedeclarat, neconvențional, care face intenționat abstracție de la regulile impuse de Convențiile de la Geneva.

În multe cazuri terorismul este în mod greșit asimilat cu insurgența, fanatismul, războiul psihologic, crimele de război și atrocitățile comise de forțe armate regulate sau cu operațiuni clandestine. Câteodată această confuzie este întreținută în mod intenționat din rațiuni de propagandă.


Terorism

Dodaje.pl - Ogłoszenia lokalne