Cardinalul nepot (în latină cardinalis nepos, în italiană cardinale nipote) a fost o funcție cheie în cadrul Statelor Papale din epoca Renașterii până în cea a barocului, ocupată de un nepot al papei. De la această formă de corupție instituționalizată provine termenul de nepotism.
Papa Inocențiu al XII-lea a interzis nepotismul în anul 1692, iar atribuțiile cardinalului nepot au fost preluate de cardinalul secretar de stat.